Marketing pentru saloane la început de an

By January 4, 2017Blog

Lunile ianuarie și februarie sunt în general luni grele pentru saloanele de înfrumusețare, în special datorită clienților care strâng cureaua după cheltuielile mari de sărbători.

“NEW YEAR, NEW ME”

Câte persoane (în special femei) și-au propus ca în anul “care vine” să arate mai bine, să slăbească sau pur și simplu să se îngrijească mai mult? Foarte multe. Destule cât să le facă cu ochiul eventualele servicii de înfrumusețare ce corespund dorințelor lor.

Așadar, o direcție bună de marketing este cea a unui nou început, o nouă oportunitate de a arăta și mai bine și de a te îngriji și mai mult în noul an.

Să-ți dau un exemplu:

În cazul în care salonul tău oferă servicii de epilare definitivă, o idee potrivită este ambalarea acestora în felul următor:

  • O piele fină și catifelată se obține cu ușurință doar dacă te preocupi din timp.
  • Numărătoarea inversă până la vară a început!
  • De câte ori ți-ai zis că vara aceasta nu te va prinde nepregătită? A venit momentul să te ții de cuvânt!

Astfel, pe sistemul “cine se trezește de dimineață, departe ajunge”, reușești să evidențiezi o nevoie în mintea clientului tău de care poate că acesta nu era total conștient. Poate că acesta nu va veni pentru o ședință de epilare din primele zile ale anului, însă cu siguranță postarea ta îl va pune pe gânduri și într-un final îl va determina să îți viziteze salonul.

Această direcție de marketing poate fi abordată în cazul fiecărui tip de serviciu pe care îl oferi în cadrul salonului tău de înfrumusețare. E nevoie doar de puțină creativitate. De exemplu, în cazul serviciilor de manichiură, poți pune accentul pe faptul că s-au terminat sărbătorile și odată cu ele și concediul, așa că e timpul pentru o manichiură care sa denote profesionalism pentru un boost de productivitate la birou!

Arată-le clienților tăi că îi apreciezi pentru efortul de a se îngriji din timp, făcându-le niște oferte complementare. Sugestia noastră – mai degrabă decât să renunți la profit făcând discount-uri, încearcă să oferi mici servicii în plus, gratuit. De exemplu, în loc să oferi o reducere de 25% pentru spălat și coafat, include o mască sau un tratament pentru păr la optarea acestor servicii.

Ai nevoie de cineva care să pună la punct o strategie de marketing pentru salonul tău? Noi suntem PHRAME, încântați de cunoștință! Contactează-ne.